In noaptea despartirii dintre noi, copacii cad pe drum din doi in doi…

Ochii tristi mi-i intorc pe fereastra intredeschisa: cer innourat spre rosu din cauza soarelui ce se indreapta tacut spre asfintit. Si cerul e parca incununat de aceiasi durere, a mortii Tatianei Stepa.

Azi copacii s-au aplecat la pamant…au cazut din doi in doi…pentru despartirea dintre noi…si cea ce dadea glas celei mai vibrante voci feminine a folkului romanesc: Tatiana Stepa. Cuvintele imi sunt slabe azi, 07.08.09, se imbraca in vocea ei, ce va vibra continuu, asemeni celor trei cifre, ce au pus capat sperantei de viata pentru ea. Nu s-au oprit, nu au facut nici o pauza ca 3 secunde ce se scurg atat de usor…07,08,09…asa continuu o vom asculta,  o vom pretui…Dumnezeu s-o odihneasca si sa-i daruiasca copacii cu padure!

Doar o saptamana a trecut de cand la Vama Veche, in cadrul festivalului Folk You 2009, Tatiana se daruia inca o data integral publicului si tuturor celor care o iubesc, revelandu-ne existenta iubirii peste durere si suferinta.

“Cea mai curata lacrima din folkul romanesc”(Victor Socaciu) astazi s-a aplecat peste obrazul eternitatii. Nimic nu cred ca poate sa arate durerea ce ne loveste, decat vocea Tatianei, care rezoneaza in continuare cu durerile sufletelor noastre.

“ADIO! Adica RAMAI!”