Salvare

the_sea_whisperer
E salvare picătura de rouă ce oglindește firul de iarbă
Pe care buburaza urcă alene spre o floare curbă.
E salvare valul de mare care o poartă acasă pe țestoasă.
E salvare șoapta ziditoare de dragoste duioasă.
 
Întind năvodul în oceanul de vise, purtat de valurile fiecărui gând.
Stau ghemuită în barca mică, ce se ascunde în pieptul tău și ascult flămând,
Ticluitul busolei – freamăt milenar: „Arată-mi salvarea în noaptea răzvrătită!
Farul ce mă va purta spre căpătâiul de iubire nemărginită?”

Acolo esti si tu

night whisper
(Autor fotografie: Martin Smolak)

Stropi de ploaie rostogolindu-se în neștire,
Cuvinte rostite cândva, cu teamă și mirare,
Chitară, corzi, vise, miros de tei, clipire,
Primavară, vănt, șoaptă, zambete ștrengare.
Verde, secrete, nori, fir de iarbă, nesaț.
Acurelă, noapte, clape, dor, gând purtat.


(Abis – Unde esti)

Desen în noapte


Hai!
Să vezi cum te vad, să zâmbești, să dansezi în noapte
Și eu să alerg după tine prin întuneric.
Mereu să ating vârful călcâiului tău mic,
Iar tu să cazi ca Achile pe gura mea plină de șoapte.

Hai!
Să auzi cum te aud, să cânți, să râzi, sa-mi vorbești,
Si eu să te ascult cu ochii grei de iubire.
Mereu să înghit cuvintele tale într-o sorbire,
Iar tu să mă ridici în brațe cu ochi aceia ingerești.

Hai!
Să simți cum te simt, să plutești, să vibrezi, să iubești,
Și eu să cred că totul este posibil între clipă și etern.
Mereu cuprinsă de uimire să adorm peste al tău stern,
Iar tu să spui “Noapte bună”, eu să aud în vis cum îmi șoptești.

Sclipiri pe corzi


Falfait de aripi si bazait enervant, e 2:42 si un tantar se incapataneaza sa nu-mi lase pasii spre lumea viselor. Repet “te prind si te bat!”. Ce ganduri negre, dar totusi nu spun “te omor”, poate pentru ca mi-e frica! Intuneric! Nici macar felinarul din fata balconului nu mai e aprins! Da, am ramas, doar eu si luna! O caut repede cu privirea pe fereasta, dar nu ne intalnim privirile, in schimb acelasi bazait imi raspunde din par, aprope de ureche! Dau cu mana si zic in gand “Lasa-ma, pleaca!”, parca m-a ascultat de data asta nu se mai aude nici un bazait! “Yeeeee”, imi spun, “am invins batalia!”, dar doar cu un sarman tantar! Inchid ochii si ridic cesaful mai sus, caut cu nasul perna, e tot acolo, dar gandurile mele, pleaca, pleaca prea departe! Incerc sa renunt, sperand ca somnul ma va cotropi in final! Dimpotriva si mai multe ganduri si intrebari se loveau cu putere, in ratiunea mea! Deschid ochii, nadajduind ca noaptea ma va cuprinde in farmecul ei si ma va face sa inteleg ca este vremea somnului si nu a bataliilor(de orice fel). Sclipiri de stele, pe cer senin ca o pelicula groasa de cerneala! Intind mana, parca incercand sa ating o stea cu degetele pentru a o traslata mai in dreapta, asa fiind mai echilibrata densitatea sclipirilor pe bucatica de panza bleu-marin, ce se desfasura in fata ferestrelor mele! Reclama mascata face cerul asta sau imaginatia a mers prea departe? 😕 😀 . “Oare cum mi-ar sta intr-o rochie bleu-marin, cu mici si timide sclipiri de stea?” Aud incet un glas nedefinit: “Nu conteaza cum ti-ar sta, conteaza sa ramai tu, tu, tu, acea fata pe care o cunosc, sau cred ca o cunosc, care nu conteaza cu ce e imbracata sau daca e dezbracata!” Obraznic gand! Ma infurii, imaginatia chiar ca uneori imi joaca feste inimaginabile(ce paradox-imaginatie si inimaginabil se ciocnesc in aceiasi propozitie). Atunci e imaginatie sau e altceva?! Da…e altceva, e amintirea unei conversatii, cu un bun prieten, pentru care intr-adevar nu conteaza daca port ceva pe mine, daca am ochii albastri sau caprui, daca am pielea alba sau maslinie, daca am parul saten sau sunt blonda, pentru el conteaza ca sunt doar Criss, acea Criss pe care a cunoscut-o intr-o forma sau o alta si pe a carei proiectare nu vrea sa i-o strice viitorul. Am sa incerc ca macar pentru tine sa raman asa cum ma stii, chiar daca timpul isi lasa amprenta grea peste fiecare dintre noi! Si tu sa ramai acelasi luptator pe care il stiu, sa invingi batalia cu fiecare clipa de deznadejde si cu fiecare muscatura a “…….” tale! Este ceva deosebit intr-adevar ca un orb sa te “vada” frumoasa sau un surd sa “auda” vocea ta ca un clinchet de clopotei, chiar daca realitatea poate ca tu nu o vezi asa, important a fost ca ai facut, in mod natural, spontan si nevoit pe altcineva sa simta lucrurile astea!

A urmat un dialog intre multe amintiri traite impreuna cu diverse persoane, pe care le-am intalnit in traictoria mea existentiala de pana acum si ce ocupa un anumit loc in sufletul meu totodata. O melodie tandra, fredonata din corzile memoriei afective, a constientului si a sufletului acompaniaza parca vocea unor amintiri hazlii si triste, intense sau trecatoare, recente sau “old enough” sub sclipiri de stea si falfait de tantar! Somul ma cuprinde incet, incet, foarte incet, asa cum sper s-o faca si moartea in acea zi, nestiuta, dar la fel, imprevizibila, dar sigura, pentru a-i simti fiecare vibratie, fiecare atingere, fiecare miros, fiecare nalucire! Doamne, ajuta-ma sa mor incet pentru ca apoi nu-ti voi putea cere nimic, nimic, nimic!