ID

scara-raiului
Iartă-mi Deznădejdea!
Iartă-mi Descoperirea!
Iartă-mi Dezgolirea!
Iartă-mi Dezamăgirea!
Iartă-mi Doctrina!
Iartă-mi Demența!
Iartă-mi Delirul!
Iartă-mi Declinul!
Iartă-mi Dorirea!
Iartă-mi Durerea!
Iartă-mi Disperarea!
Iartă-mi Degradarea!
Iartă-mi Desfrânarea!
Iartă-mi Deziluzia!
Iartă-mi Diminuarea!
Iartă-mi Dominarea!
Iartă-mi Dragostea!
Iartă-mi, Doamne!

Advertisements

Baldachinul clipei sfarmate

Esti acolo unde nici gandul nu mai poate ajunge.
Ai alunecat intre nisip, frunze si apa care curge.
Am indraznit a striga undeva, ceva, candva soptit.
Nu stiam nici cine esti, dar te simteam ca un rasarit.

Fiorul rece a raspuns cu-n suierat adanc si vant.
M-am ratacit intre foi, scaldate-n tainic legamant.
Firea doboara incet in baldachinul de lemn al clipei,
Vapaia ce o lasi, cu fiecare dar din mana risipei.

17 decembrie 2010: 00:11:28

Cerc inchis?!

Toti cautam ceva, fie constient, fie purtati de vant pe strazile vietii. Alergam, stam, hoinarim, ne oprim, cautam, mergem mai departe intreband obsedant daca am gasit, daca mai merita cautarea sau daca ne vom opri vrodata.
Cand terminam goana asta nebuna pentru a ne bucura de toate ce le-am gasit?
Gasim vrodata?
Cand stim ca am gasit?
Am gasit, am trecut pe langa, fara sa observam si am mers mai departe?
Cat e destin si cat e intamplare?

Stim ce cautam?
Ce cautam?
In final nu suntem un MOTOR DE CAUTARE! ;))
Cercul se deschide doar daca ne bucuram de ceea ce gasim in fiecare zi.
Am gasit! O NOUA ZI! 😉

Despartire…

Probabil c-o lacrima n-ajunge,
In timp totul se va frange.
Ajungand nimicul daruit,
Uitat!
Pe care in graba ti l-am
Luat!

Respira, vibra, dar poate a si fost,
Zbor de cuvinte, retezat fara rost,
Dulce, drag, iubit,
Frumos,
Inaltat acum doar
Spre jos!

A ramas un gand nespus, nescris
In linii frante si muguri de stea cuprins
A ramas un strigat, un vant, un zambet
Un nor!
Un cant, un rand, o mangaiere, un cuget
Un dor!

Tipat… timp?!!!

Azi am inteles poate inca o data cat de fragil e suflul vietii…timpul refuza sa dea explicatii pentru fiecare moment, pentru fiecare descumanire a unei intamplari nedorite…Timpul niciodata nu vrea sa-si intoarca nici macar geana unei secunde pentru a privi inapoi…merge inainte mereu cu privirea atintita spre urmatoarea clipa a fiecaruia dintre noi…
Trebuie sa facem fiecare pas prin viata, cu grija si atunci cand trebuie pentru ca altfel se pot pierde clipe… Eu am pierdut la greu sanse si n-a mai existat nici macar un “maine” pentru ele. Si cand ma gandesc cate se vor mai pierde… regrete sau resemnari.
Luni si miercuri ma jucasem cu o pisica, care mai statea pitita pe la noi prin facultate. Era gri cu alb si avea blana moale si curata. Mereu ma privea cu ochii ei verzi si prietenosi. Mi-a stat in brate si am magaiat-o… 8-> Vineri, cand veneam la seminarul de T.P.A.A. vad pisica, care nu mai era…Era doar o imagine inspaimantatoare: blana alba si curata era inrosita de sange, iar ochi cei verzi si prietenosi erau acum pe veci inchisi. O secunda atat am lasat imaginea sa ma sperie. Apoi am tipat si mi-am ascuns fata in maini. Nu stiu ce am tipat, dar i-am cam speriat pe cei din jur pentru ca tot auzeam: “Ce ai patit?! Ti-e rau?”. Atat am putut spune: “Nu, pisica…”

Sus, la etajul 7, stateam in banca de la fereastra, privind colinele Iasiului si incercand sa inteleg un pic ce inseamna timp si daca el se raporteaza la noi sau noi la el…misterul viitorului si neputinta de a intoarce clipa. Poate ca multi dintre noi am vazut SF uri cu calatorii prin timp sau trecutul si viitorul traite in paralel de aceleasi personaje simultan. Cate s-ar putea intampla sau cate s-ar evita daca n-ar mai exista asa misteriosul “Timp”…

Ar fi banal si totusi trist…n-ar mai fi destin si intamplare, surpriza si neprevazut, regret si despartire sau bucuria regasirii, n-ar mai fi dor si Iubire…
Asa e Timp, Divin si Iubire…Asa e Dumnezeu si asta e voia Lui! 🙂
Ma trezesc din “visare” dupa ce profesorul ne explicase metoda Greedy, din care nu prea intelesem prea multe…dar na era prea tarziu, nu mai puteam da “timpul inapoi”. Am rezolvat totusi exercitiile propuse de el pentru respectivul seminar…a fost bine si a fost timp. 😀

Timp pentru sinceritate (Leapsa)

Am primit si eu de la Phreak o leapsa:

În ce fel de animal ai vrea să te reîncarnezi?
Nu cred in reincarnare, dar cred ca mi-ar fi placut…hmm…fluture? 😕 (Ceva frumos care sa zboare)

Ce ţi-ar lipsi cel mai mult în viaţă ?
Viata (tot ce inseamna sa te simti “in viata”: Dumnezeu si credinta in El, sentimentele, emotiile, trairile, pataniile, cei dragi, implinirile, gandurile, muzica…nu stiu tot ce te face sa simti ca traiesti si sa nu fii doar stisul in viata 🙂 )

Ce apreciezi cel mai mult la o persoană ?
Sinceritatea

Care-i culoarea preferată pentru haine ?
Mov

O călătorie pe care ai vrea să o faci şi ţara pe care ai vrea să o vizitezi ?
Grecia

Citatul/zicală preferată:
Vesnicia sta ascunsa intr-o clipa…gasesti-o si vei fi fericit!

Ce ţi-ar plăcea cel mai mult să faci ?
Sa zbor, clar >:).

Dacă nu ai face ceea ce faci în fiecare zi, cu ce altceva ai dori să-ţi umpli timpul ?
As dori sa calatoresc mai mult, sa citesc, sa ma plimb, sa scriu, sa ajut, adica sa ma fac utila, sa merg la concerte sau la teatru. As vrea sa simt ca nici o zi nu trece intr-un mod banal, ci cu un folos. Sa simt cand ma culc, implinirea ca nu s-a ispravit in van si ca sunt mai castigata ca a trecut, chiar daca au ramas mai putine “de trecut”, decat cu o noapte inainte.
Stiu ca vreau imposibilul, nici macar nu vreau sa par idealista, dar m-am saturat de tristul monoton…Vreau sa cladesc amintiri frumoase. 🙂

Iar ea merge la Sunpearl .

Pentru mereu…anotimpul meu

Absenta privesc rabdand, cautand…asteptand,
Suflu cald ma tinteste in vechi amurg…curg,
Aud amar, gust nevazut, simt uitand…luptand,
O veche toamna zavorata in gand, luand..frang.

Somnul inexsistentului dintre noi ma trezeste,
Secunda scapata in-al despartirii abis ma loveste,
Respir, tresar, pierd, zbor, dobor, cad, tac, rabd… respir,
Trudesc, lumesc, reusesc, iubesc, amintesc, inspir… delir.


Am visat o viata…o toamna…o zi. De cand am inceput sa ma innec in strafundurile constiintei mi-am zavorat fiecare lacrima, fiecare farama de suflet sfarmat in speranta unei zile. Am atarnat de ea ultimele dorinte pe care am indraznit sa le am. De vro 4 ani, nu mai indraznesc sa doresc…le-am constientizat in neputinta zadarul si eferinatea, dar imi mai colorau clipele cu zambete inocente si priviri pierdute. Acum am doar “vreri” mici comune…Tin minte aniversarea mea de la 19 ani, probabil una dintre cele mai frumoase, care o pastrez aproape de suflet: In fata tortului si a lumanarilor, aud: “Hai…Pune-ti o dorinta!” “Sau mai bine trei!”. Eram asa fericita, cum rareori reusisem sa fiu. Simt cum nu pot, simt cum atata fericire se aduna intr-un nod greu, ce atarna in gat. Totusi atunci am indraznit sa doresc, dupa ce trecuse deja un timp, de cand luasem hotararea sa nu mai doresc, sa traiesc doar pentru ziua ce vine si pentru aproape. S-a implinit dorinta aia! Atunci cred ca a fost ultima data cand mi-am “depozitat” in “eu” dorinte…Cand eram mai tanara insa am pointat zile dea randul catre o zi: 22 noiembrie 2009. Mai sunt 8 zile si cateva ore pana cand va incepe tot ce speram sa fie cea mai fericita zi din viata mea. Cu cat secundele se scurg simt cum neobisnuitul si nebunescul fericit dorit se transforma in gol stins, aproape mort. Ce copil eram!
Am fost si bucurosa in tot acest delir al asteptarii. Sa fie vro 10 ani sau chiar mai mult de cand visez la aceasta zi! In zadar! Agonie… Erau clipe cand ziceam ca nici nu voi ajunge sa respir in aceasta zi :)) .

Din ultima luna imi amintesc cateva replici care m-au facut sa-mi amitesc de toate visele stranse in ea si de ciudatul apropierii ei:
“-Fac ce vreau. Tu nu faci ce vrei. Vrei si lasi sa se piarda.
-Da, fac si eu cate unele care le pot face 🙂 Altele, decat sa vad ca nu pot, mai bine nu incerc
-Aici gresesti. Ca nu incerci”
————————————————–
“-Dar ce vointa ai tu ?
-Am multe…Eu chiar vreau…multe. Cred ca prea multe Si nu stiu cu ce sa incep
-Pentru viitorul apropiat ce vrei ?
-Hmmm.. Cat de apropiat? Maine?
-Cel mai apropiat
-Pai…vreau sa termin de implementat o coada la IA…in noaptea asta
-Ok. Ceva mai indepartat. Pana la sf. anului asta sa zicem
-Ahhh, vreau sa vina noiembrie
-Noiembrie vine si fara vointa ta
-Si nu vreau sa vina…
-A venit deja. Nu suntem in 1 nov ?
-A venit… Deja a venit
-Uite, eu vreau 3 lucruri
-Deci deja tre sa incep sa numar zilele.”
————————————————————
“-Si ce faci de ziua ta? ca acusi se apropie ;))
-Nu stiu inca.”
————————————————————
“Azi 11 noiembrie am fost Cenusareasa…Doar ca pantoful era adidas, castelul era Facultatea de informatica, Zana cea buna era Carmen. Pendula era la fel ca in basm, doar ca arata 2 fara 10 la amiaza, nu miezul noptii si printul…printul nu doar ca lipsea din peisaj, ci nu exista…e basm fara print…de fapt el e, el e un inexistent continuu!”
————————————————————-
“-Mai e o saptamana si un pic pana ma agat de urechile tale. Bem bere bruna…mi-ai promis 😀
-Da, sper…sa ajungem pana atunci.”
————————————————————-

Concluzia: Cel mai sigur, o sa ploua cu lacrimi pentru a spulbera toata inocenta unor dorrinte, sadite in copilarie 🙂

Doar ploaia asta nebuna a spus ca vine si…a venit!

Ploaie! Azi doar ploaie! E si marti 13 ;)) Am avut un laborator de la 4 si a trebuit sa ma intalnesc cu ea. Curgea de peste tot ca nebuna in ropote si siroaie, dar mie tot imi placea ;)) Doar frigul care o imbraca era destul de urat. Dar parca nu ploaia era nebuna, ci lumea pe strada: toti priveau in jos, alergand de parca un monstru ii pandea de la spate, umbre si trupuri se ciocneau ca intr-un joc ciudat, jucat dea valma. La semafoare, cel putin era ceva gen “care pe care?”! Dar era si frumos sa vezi, maini in maini, incordate mai strans si mai puternic decat de obicei, umbrele divers colorate acoperand uneori doua chipuri, care priveau siroaiele care se scurgeau. Imi vin in minte multe melodii cu “ploaia” si parca le aud refrenele sub zgomotul picaturilor. E scurt drumul pana la facultate si imi venea sa arunc umbrela in mijlocul paraului de pe strada, care curgea la vale. Eram curiosa unde se va duce, cine o va culege. Dar o tin in continuare, totusi nu vreau sa racesc.
Vineri am fost la un concert folk. Principalii invitati erau “Nu acum”. A fost totul superb. Mi-a placut mult, mult…Au fost cantece cu iubire, singuratate, toamna, ochii albastri, neimplinire, vis si … ploaie 🙂 Chiar “Nu acum” a cantat o melodie cu ploaia pe care n-o stiam si e prea putin sa spun ca mi-a placut, m-am regasit in versuri si interpretarea era foarte potrivita! Eram singura si m-am gandit sa mai bucur si pe altii, dar n-am reusit. La ultimele doua melodii (aia cu ploaia si “Probabil”) am dat 2 mesaje pe telefon, la 2 persoane carora stiam ca le place folk-ul, dar nimeni nu avea timp sa asculte “Nu acum” 😦 Ma bucuram, dar ma bucuram singura…ma rog, poate am fost prea impulsiva sa trimit acele mesaje 😦 Tot atunci, poetul Ionel Simota si-a lansat un volum de poezii de toamna: “Descult printre cuvinte”. Auzeam atunci in gand “Alerg dupa tine cu ploaia de mana”(ca o continuare a titlului) si am zis incet, ca un sfat pentru mine: “Nu mai alerga, Ally! Si asa nu vei alerga niciodata…”. Poetul citea versurile a catorva poezii, iar eu tacuta, incercam sa ma concentrez, sa ascult, dar parca auzeam doar: “Nu vei alerga!” si un suspin tacut. Cat am reusit sa ascult poeziile citite, mi-au placut. Am zis ca o sa cumpar cartea cand am sa ies din sala.
Dupa cele doua melodii, care au incheiat parca prea repede recitalul “Nu acum” si seara folk implicit de pe 9 octombrie, au urmat niste aplauze sincere si zgomotoase. Lumea pleca, forfota. Tipul care a stat langa mine s-a ridicat si astepta sa ma ridic si eu ca sa treaca, dar eu ii spun zambind: “Eu nu pot sa ma ridic, sorry!” Se uita in continuare mirat si nu intelegea… Calm ii zic: “Poti sa treci peste sau sa o iei in partea opusa. Chiar nu pot, pe bune.” In gand imi zic “Nu ti-ai dat seama pana acum?!” Si apoi imi vine gandul iar: “Nu vei alerga!” Cel mai mult ma enerva ca nu zicea nimic si se uita mirat…Iar un gand rautacios: “Injura-ma mai bine!” Dupa ce se indeparteaza, eu raman cufundata in ganduri si stari diverse, nu stiam daca eram trista sau bucuroasa, ambele erau puternice si se ciocneau…priveam scena goala, pe care zaceau in asteptarea unor noi acorduri si sunete niste microfoane si 4 chitare, in suporturi speciale. Erau putin inclinate si lucea lacul in lumina unui reflector. Pe una din ele, o tinusem si eu in brate, ii atinsesem corzile, chitara lui Andrei. Cantase si el in seara asta alaturi de Andrei Savinescu, chiar la inceput. Se vedeau amprente pe lacul lucios al chitarii…oare sunt pierdute sub altele si amprentele mele sau ale serii acelea de 11 iunie? Dar era ceva atat de diferit in modul cum o priveam acum si cum o priveam atunci… Asa stand, simt o mana din spate pe umar: “Te-am prins!”. Tresar. Era chiar Andrei. 🙂 Am vorbit putin despre spectacol, dupa care a venit mama sa ma ia. Iesind, pe hol, imi amintesc de cartea de poezii ale lui Ionel Simota, pe ale carui versuri “Nu acum” canta mai multe piese. Mama chiar se ofera sa mi-o cumpere si zic indata “Da!”. Vroiam o amintire palpabila a acelei seri pentru ca poze si filmulete nu putusem sa fac pentru ca nu aveam nici strop de baterie 😐 Vina mea!
Poetul era acolo si mama l-a rugat si de un autograf. A scris: “Domnisoarei ALEXANDRA, cu toata admiratia autorului si intreaga frumusete a toamnei.” Eram uimita…si oarecum simteam ca nu merit atata…Mereu cand am in mana un volum de poezii, deschid la intamplare sa vad la ce poezie nimeresc si o citesc curioasa. La camin cum ajung, fac acelasi joc, incercand “roata intamplarii”…paginile 82-83…Rostesc un “NU SE POATE!” hotarat, “DOAMNE!”. Inchid cartea! Era poezia “Ploua”. Ce am eu cu ploaia? De ce atata ploaie? Multe ploi…prea multe si cate amintiri legate de ploaie… Cand ma mai domolesc din uimirea ca nimic nu e chiar “Din intamplare” o citesc tare:
Ploua

Ploua si te tin de mana,
Ca pe-un cantec ca pe-o roua,
Trupul mi se frange-n doua,
Vrea sa plece, sa ramana…

Ploua cald si adanc in mine,
Pasari mi se ascund sub pleoape,
Un potop in mine-ncape,
Tie vreau sa-ti fie bine.

Ploua, ti se surpa trupul,
In iubire, in sarut,
Ploaia-n iarba o ascult,
Cerul gata-i sa se rupa.

Gandul nu ma mai asculta…

“Ce bine ca esti”, vers “Ce mirare ca sunt” om! Atata de bine mi se potriveau versurile, incat eram convinsa ca nu puteam deschide mai potrivit acest volum. Cuvintele m-au zapacit in destul incat sa cred ca sunt asemeni acelei ploi reci de toamna cu care m-am intalnit, azi, 4 zile mai tarziu, de care voluntar, se fugea, dar care reusea sa se faca simtita, involuntar, prin multime.
Poate cel mai bun filmulet pentru toate aceste vorbe…(e si folk) 😀
Ramas bun strop,
Ramane ploaia!

Neprevazut

Cine ar fi crezut?! Azi am avut o surpriza de proportii, verificandu-mi cea de-a doua adresa de email. Eram asa happy 😛 si ma intrebam incontinuu: “Cine ar fi crezut?!” Era clar ca nu-mi puteam raspunde… chaiar azi cand m-am trezit cu gandul de a scrie ceva despre neprevazut!
Neprevazutul ne arata cum suntem, ne daruieste intamplatari spontane, reactionam repede, fara a ne gandi inainte de 7 ori 😀 . E surprizator, reactionam la primul instinct, e spontan, e nepregatit. Vedem ce ne caracterizeaza cu adevarat, care ne sunt adevaratele trasaturi, ce ne bucura, ce ne enerveaza, ce ne intristeaza. Ne descoperim laturi din personalitatea intr-o continua schimbare poate, dar reusim sa scoatem la iveala uneori lucruri care ne surprind si pe noi, poate chiar cele mai veridice! Cu neprevazutul nu ne intalnim in fiecare zi si cand se afla in drumul nostru ni se pare ca el pare a fi cel mai dur profesor, deoarece el mai intai ne da testul si apoi ne spune lectia.
Neprevazutul e surpriza, e cel care schimba clipa, ora, ziua, viata pana la urma. Desi ne e teama uneori sa-l infrutum stim ca oricum vine cand ne asteptam cel mai putin sau cand nici nu ne-am gandi ca el ni s-ar putea chiar intampla noua. De aia doar e neprevazut 😛
Fara doar si poate: Asteptarile sunt doar inceputul, lucrurile neasteptate ne schimba cu adevarat viata!