Doar ploaia asta nebuna a spus ca vine si…a venit!

Ploaie! Azi doar ploaie! E si marti 13 ;)) Am avut un laborator de la 4 si a trebuit sa ma intalnesc cu ea. Curgea de peste tot ca nebuna in ropote si siroaie, dar mie tot imi placea ;)) Doar frigul care o imbraca era destul de urat. Dar parca nu ploaia era nebuna, ci lumea pe strada: toti priveau in jos, alergand de parca un monstru ii pandea de la spate, umbre si trupuri se ciocneau ca intr-un joc ciudat, jucat dea valma. La semafoare, cel putin era ceva gen “care pe care?”! Dar era si frumos sa vezi, maini in maini, incordate mai strans si mai puternic decat de obicei, umbrele divers colorate acoperand uneori doua chipuri, care priveau siroaiele care se scurgeau. Imi vin in minte multe melodii cu “ploaia” si parca le aud refrenele sub zgomotul picaturilor. E scurt drumul pana la facultate si imi venea sa arunc umbrela in mijlocul paraului de pe strada, care curgea la vale. Eram curiosa unde se va duce, cine o va culege. Dar o tin in continuare, totusi nu vreau sa racesc.
Vineri am fost la un concert folk. Principalii invitati erau “Nu acum”. A fost totul superb. Mi-a placut mult, mult…Au fost cantece cu iubire, singuratate, toamna, ochii albastri, neimplinire, vis si … ploaie 🙂 Chiar “Nu acum” a cantat o melodie cu ploaia pe care n-o stiam si e prea putin sa spun ca mi-a placut, m-am regasit in versuri si interpretarea era foarte potrivita! Eram singura si m-am gandit sa mai bucur si pe altii, dar n-am reusit. La ultimele doua melodii (aia cu ploaia si “Probabil”) am dat 2 mesaje pe telefon, la 2 persoane carora stiam ca le place folk-ul, dar nimeni nu avea timp sa asculte “Nu acum” 😦 Ma bucuram, dar ma bucuram singura…ma rog, poate am fost prea impulsiva sa trimit acele mesaje 😦 Tot atunci, poetul Ionel Simota si-a lansat un volum de poezii de toamna: “Descult printre cuvinte”. Auzeam atunci in gand “Alerg dupa tine cu ploaia de mana”(ca o continuare a titlului) si am zis incet, ca un sfat pentru mine: “Nu mai alerga, Ally! Si asa nu vei alerga niciodata…”. Poetul citea versurile a catorva poezii, iar eu tacuta, incercam sa ma concentrez, sa ascult, dar parca auzeam doar: “Nu vei alerga!” si un suspin tacut. Cat am reusit sa ascult poeziile citite, mi-au placut. Am zis ca o sa cumpar cartea cand am sa ies din sala.
Dupa cele doua melodii, care au incheiat parca prea repede recitalul “Nu acum” si seara folk implicit de pe 9 octombrie, au urmat niste aplauze sincere si zgomotoase. Lumea pleca, forfota. Tipul care a stat langa mine s-a ridicat si astepta sa ma ridic si eu ca sa treaca, dar eu ii spun zambind: “Eu nu pot sa ma ridic, sorry!” Se uita in continuare mirat si nu intelegea… Calm ii zic: “Poti sa treci peste sau sa o iei in partea opusa. Chiar nu pot, pe bune.” In gand imi zic “Nu ti-ai dat seama pana acum?!” Si apoi imi vine gandul iar: “Nu vei alerga!” Cel mai mult ma enerva ca nu zicea nimic si se uita mirat…Iar un gand rautacios: “Injura-ma mai bine!” Dupa ce se indeparteaza, eu raman cufundata in ganduri si stari diverse, nu stiam daca eram trista sau bucuroasa, ambele erau puternice si se ciocneau…priveam scena goala, pe care zaceau in asteptarea unor noi acorduri si sunete niste microfoane si 4 chitare, in suporturi speciale. Erau putin inclinate si lucea lacul in lumina unui reflector. Pe una din ele, o tinusem si eu in brate, ii atinsesem corzile, chitara lui Andrei. Cantase si el in seara asta alaturi de Andrei Savinescu, chiar la inceput. Se vedeau amprente pe lacul lucios al chitarii…oare sunt pierdute sub altele si amprentele mele sau ale serii acelea de 11 iunie? Dar era ceva atat de diferit in modul cum o priveam acum si cum o priveam atunci… Asa stand, simt o mana din spate pe umar: “Te-am prins!”. Tresar. Era chiar Andrei. 🙂 Am vorbit putin despre spectacol, dupa care a venit mama sa ma ia. Iesind, pe hol, imi amintesc de cartea de poezii ale lui Ionel Simota, pe ale carui versuri “Nu acum” canta mai multe piese. Mama chiar se ofera sa mi-o cumpere si zic indata “Da!”. Vroiam o amintire palpabila a acelei seri pentru ca poze si filmulete nu putusem sa fac pentru ca nu aveam nici strop de baterie 😐 Vina mea!
Poetul era acolo si mama l-a rugat si de un autograf. A scris: “Domnisoarei ALEXANDRA, cu toata admiratia autorului si intreaga frumusete a toamnei.” Eram uimita…si oarecum simteam ca nu merit atata…Mereu cand am in mana un volum de poezii, deschid la intamplare sa vad la ce poezie nimeresc si o citesc curioasa. La camin cum ajung, fac acelasi joc, incercand “roata intamplarii”…paginile 82-83…Rostesc un “NU SE POATE!” hotarat, “DOAMNE!”. Inchid cartea! Era poezia “Ploua”. Ce am eu cu ploaia? De ce atata ploaie? Multe ploi…prea multe si cate amintiri legate de ploaie… Cand ma mai domolesc din uimirea ca nimic nu e chiar “Din intamplare” o citesc tare:
Ploua

Ploua si te tin de mana,
Ca pe-un cantec ca pe-o roua,
Trupul mi se frange-n doua,
Vrea sa plece, sa ramana…

Ploua cald si adanc in mine,
Pasari mi se ascund sub pleoape,
Un potop in mine-ncape,
Tie vreau sa-ti fie bine.

Ploua, ti se surpa trupul,
In iubire, in sarut,
Ploaia-n iarba o ascult,
Cerul gata-i sa se rupa.

Gandul nu ma mai asculta…

“Ce bine ca esti”, vers “Ce mirare ca sunt” om! Atata de bine mi se potriveau versurile, incat eram convinsa ca nu puteam deschide mai potrivit acest volum. Cuvintele m-au zapacit in destul incat sa cred ca sunt asemeni acelei ploi reci de toamna cu care m-am intalnit, azi, 4 zile mai tarziu, de care voluntar, se fugea, dar care reusea sa se faca simtita, involuntar, prin multime.
Poate cel mai bun filmulet pentru toate aceste vorbe…(e si folk) 😀
Ramas bun strop,
Ramane ploaia!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s