De ce?!

Intrebarea care ne framanta de mici, una din primele intrebari care le-am rostit si pe care i-am patruns sensul a fost “De ce?” . Cautam mereu un motiv pentru tot ce ni se intampla sau pentru ce se petrece in jurul nostru, probabil ca acest lucru este o dovada in plus a egocentrismului uman. Toti suntem in cautare de motive, de certitudini in viata si uneori negasindu-le le inventam noi si chiar uneori ajungem sa le credem. Poate ca interpretam viata ca un periplu de cauze si efecte. Nu stiu daca asa e, dar stiu ca, pe mine, cel putin, m-a obosit goana dupa certitudini, viata e complicata, dar noi o complicam si mai mult, cautand mereu “the best way to live it”. Poate ca privind viata, sau macar unele aspecte ale acesteia, cu ochii de copil, totul ni s-ar parea mai clar si mai limpide. Si stiti “de ce”?  🙂 Pentru ca orice copil poseda o inocenta aparte, faurita din nestinta orgoliului si a mandriei.  Un copil intraba “De ce?” ca un zambet larg pe buze si cu niste ochi mari, sclipind intrebatori…un “om mare” intreaba “De ce?” cu gura inclestata de durere si ochii palizi, lacrimand…

De ce s-a terminat deja vara, fara sa ne dam seama ca ea, una dintre cele 4 domnite, cea imbracata in verde si cu sal de raze, a plecat, lasandu-i locul toamnei? De ce e o intrebare, care o punem in mod egoist, cand ne suparam pe soarta, cand credem ca nu ni se cuvine atata nefericire, atata esec si asa mai departe. Cand suntem happy, linistiti, multumiti ca totul a iesit asa cum ne doream, nu ne intrebam de ce, pur si simplu suntem luati de vartejul acela de emotii, care din nefericire dureaza prea putin si de cele mai multe ori uitam sa multumim Celui de Sus pentru acel tot frumos din viata noastra. De ce ne nastem si de ce murim sunt cele mai simple si cele mai complicate de ce-uri, in jurul carora graviteaza toate celelalte si insasi viata noastra. Nascocim noi si noi “de ce-uri” de mici si unele dintre ele ne framanta pana la batranete fara sa le gasim vr-un raspuns plauzibil sau care sa ne satisfaca. 😀 . Unul din modurile de a-ti complica viata, uneori fara sens, este intrebandu-te la tot pasul de ce 😛 . Despici si firul deja subtire al intamplarilor in inca alte fire mult mai subtiri, care totusi nu pot rezista in fata unei structuri cerebrale, deci tot ce creem sunt doar palate de “de ce-uri?’ cu camere, usi, ferestri si tot tacamul, din simplul fapt ca un “de ce” duce la alt “de ce” si la sfarsit nu stim care e drumul cel mai scurt sau cel mai sigur pentru a iesi din acest “labirint” creat chiar de noi. 😛 . Am taiat si eu firul in “n-spe” cu n cuprins intre…let’s see 😕 ceva gen 2,+infinit. De ce uneori pierdem acel timp pretios cu activitati care nu merita, doar ca sa simtim ca trece mai repede. Ce gresit administrez eu timpul, chiar daca stiu ca nu e bine ce fac sunt atat de multe momentele cand ma plang ca nu-mi ajunge timpul, ba de una, ba de alta. Gandindu-ma ca am si atatea momente cand efectiv “muream de plictiseala”,  ma intreb de ce nu exista o balanta perfect echilibrata a timpului.

In aceasta lupta a “de ce-urilor” exista un “deoarece” perpetuu invingator, marile intrebari se intorc si se vor intoarce mereu tot ca intrebari nu ca raspunsuri. Esential e sa multumim Domnului pentru fiecare pahar de suferinta pentru ca fericire exista pentru fiecare mai devreme sau mai tarziu, in viata asta sau cea viitoare. O spun si eu acum, dar inainte am auzit-o la un parinte, duminica trecuta la predica. Mi-a facut bine sa aud inca o data, desi stiam asta foarte bine, dar pe cat de usor e sa spunem asta, pe atat de greu e s-o implinim. E greu sa incercam sa nu mai fim “revolutionarii de ce-urilor” si sa ne bucuram pentru suferinta, dar cert e ca substanta sufleteasca a noastra e facuta sa rezoneze la o sumedenie de trairi si sentimente, intre care suferinta, iubirea si fericirea sunt capataiul tuturor, inceputul dar si sfarsitul tuturor celorlalte. E poate mult mai usor in nefericirea noastra, sa punem la indoiala vointa divina, sa o chestionam, avand certidunea ca dreptatea e de partea noastra. In acele clipe uitam ca Dumnezeu e “calea, adevarul si viata”. Aici s-ar inchide un cerc al “De ce-urilor”, dar e greu sa zambesti cu sufletul. Suntem uneori ghidati de impulsivitate, sau fara un motiv anume, actionam intr-un mod pe care mai tarziu ajungem sa-l regretam. Atunci ajungem iar la acelasi “De ce?”, obositor si inutil, care ne mananca timpul si energia. Timpul nu se mai intoarce inapoi, iar faptul ramane facut, bun sau nu. Motivul pentru care l-am facut atunci nu mai conteaza, e greu sa te intelegi pe tine insuti si sa renunti la cautare.  Vei dori sa stii de ce nu dureaza momentul acela de liniste interiora, implinire si iar doare si doare si doare, dar REZISTA, rezista te mai rog!

De ce…”de ce?!”?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s