Limitele umane- o piedica sau ceva necesar?

In clasa aXa am avut de facut o compunere cu titlul “Frontiere”. Asa gandeam atunci, acum cred ca as avea alte pareri, dar sa lasam timpul sa intoarca o pagina deja ingalbenita de acum 3 ani si ceva…poate ca daca atunci nimeni nu a citit-o, acum o va citi macar cineva…niciodata nu e prea tarziu…Frontiera timpului oare exista?

Acum cand o citesc mi se pare infantila, scolareasca. Daca acum 3 ani scriam concis, in propozitii scurte, acum scriu fraze interminabile si uneori lipsite de sens, sau cu prea multe sensuri. Ajung sa ma intreb mi-am depasit limita sau mi-am creat una? Acum ascult Cimitir de amintiri…poate ca acum e cea mai potrivita….ne omoram cu fiecare zi ceva din noi pentru a se naste altceva…E un sacrificiu pe care trebuie sa-l facem, pentru ca tine de natura umana…de limita umana:

“Imi apari din cand in cand/Vii si pleci pe aripi de vant/Rascolesti in mintea mea/Amintiri ingropate de mult undeva/ Nu mai vreau sa-mi amintesc/Stiu ca n-am sa mai iubesc/Nu voi mai avea vreodata/Inima asa curata
Cimitir de amintiri/Inimi frante si iubiri/Ia la tine si ingroapa/Inca o iubire moarta!/
Vreau acum langa mine sa fii/Sa alergam prin locuri pustii/In al meu suflet sa rasara viata/Fiindca am ramas iubito(e) izvor de gheatza!/

Focul s-a stins/Focul s-a stins/Dor m-a cuprins!”

Acum mai incerc sa dezgrop ceva din mine, odata cu aceasta compunere, e un eu al meu, ce il mai simt din cand in cand, dar ce e clar…la fel ca in versurile melodiei…nu voi mai avea inima asa curata, daca pot spune ca atunci….Asa suna glasul gandului meu atunci…

În viaţă există frontiere, limite pe care noi le percepem în diverse moduri. Există bariere, care trebuie învinse. Noi luptăm să doborâm aceste bariere şi odată cu acest lucru să progresăm şi să încercăm să fim mai buni. Acest tip de frontiere imaginare constituie o provocare pentru fiecare dintre noi. Ele antrenează ambiţia şi sentimentul de competiţie. Limitele pot fi depăşite sau nu, acest lucru depinzând de conjuncturile vieţii, de calităţile sau defectele pe care le avem, dar şi de caracterul fiecăruia dintre noi. Unele bariere, odată doborâte ne fac să ne dorim din ce în ce mai mult de la viaţă, urmărind depăşirea condiţiei umane. Acest lucru poate să aducă aspecte negative în caracterul unei persoane. Depăşirea unor frontiere impuse de destin, dorinţa câştigării a tot mai mult de la viaţă poate conduce la mândrie şi egoism, defecte care sunt considerate păcate. Acest tip de limite, care pentru depăşirea lor ne conduc spre rău trebuie asumate pentru că în viaţă vor exista noi şi noi frontiere tot mai greu de depăşit.

Există şi frontiere în domeniul cunoaşterii. Curiozitatea, aviditatea de a cunoaşte permanent lucruri noi, ne fac să ne documentăm, să ne informăm prin diverse moduri şi din diverse surse. Toată viaţa vom întâlni astfel de bariere pentru că niciodată nu e prea târziu să aflăm lucruri noi, să progresăm. Totodată trebuie să fim conştienţi că nu putem afla pe tot parcursul vieţii toate misterele existenţei umane şi a întregului univers. Un anumit destin, existenţa unor împrejurări de viaţă diferite de la o persoană la alta, ne determină să înfruntăm anumite bariere, care pot fi distruse sau nu şi din care trebuie să învăţăm anumite aspecte. Lucian Blaga în ”Trilogia Cunoaşterii” asemăna cunoaşterea absolută cu nouă cercuri concentrice, din care omul ajunge să cunoască doar primele două cercuri, iar pe al treilea îl percep doar geniile. În consecinţa rămân şase cercuri ale cunoaşterii încă nepătrunse de mintea omenească.

În viaţă există şi frontiere economice, sociale, politice, religioase sau de o altă natură care sunt mai greu de trecut sau chiar imposibil, unde avem nevoie de ajutorul celorlalţi pentru a le învinge. Pentru a trece peste acest gen de frontiere nu depinde numai de noi şi de forţele proprii, ci şi de o serie de factori exteriori. Atunci când reuşim să depăşim o astfel de frontieră nu trebuie să uităm să mulţumim celor care au contribuit la trecerea ei, dar totodată şi Divinităţii. În cazul în care o astfel de frontieră pare a fi de netrecut nu trebuie să cădem pradă disperării, ci trebuie să o asumăm ca pe una dintre limitele noastre ca fiinţă omenească.

Omul trebuie să privească viaţa în mod realist şi să înţeleagă că mereu vor exista frontiere, unele care vor putea fi depăşite, altele care nu şi el trebuie să-şi înţeleagă condiţia sa de fiinţă trecătoare pe acest pământ. Dacă în viaţă n-ar exista limite, omul s-ar crede stăpânul universului, uitând de condiţia de creator a lui Dumnezeu.”

Mi-e dor de ceea ce era atunci, dar totodata is curioasa ce va fi…Raspuns: si o piedica si ceva necesar…

 

Advertisements

3 comments on “Limitele umane- o piedica sau ceva necesar?

  1. FRUMOS! Cred ca nici eu nu as fi putut scrie mai bine decat tine pe hartie aceste ganduri. Bravoo!!! Iti dau dreptate in totalitate. Nu cumva suntem gemene??? Vezi? O alta frontiera! 😉 Te pup!

  2. Hahaha.. imi aduc aminte de tema aia.. serios 🙂 Dupa parerea mea, treaba cu frontierele e cam la fel ca toate celelalte lucruri in viata: ce e mult strica 😉

    Ps: Vacanta placuta in continuare >:D<

  3. eu sigur iti citisem compunerea….da….bine k mi-ai adus aminte de vremurile acelea…..foarte frumos ai scris si aici si atunci….nu stiam de faza cu cele noua cercuri….uite k ami aflu lucruri noi citind blogul tau.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s