Probabil c-o lacrima n-ajunge,
In timp totul se va frange.
Ajungand nimicul daruit,
Uitat!
Pe care in graba ti l-am
Luat!
Respira, vibra, dar poate a si fost,
Zbor de cuvinte, retezat fara rost,
Dulce, drag, iubit,
Frumos,
Inaltat acum doar
Spre jos!
A ramas un gand nespus, nescris
In linii frante si muguri de stea cuprins
A ramas un strigat, un vant, un zambet
Un nor!
Un cant, un rand, o mangaire, un cuget
Un dor!
Azi am inteles poate inca o data cat de fragil e suflul vietii…timpul refuza sa dea explicatii pentru fiecare moment, pentru fiecare descumanire a unei intamplari nedorite…Timpul niciodata nu vrea sa-si intoarca nici macar geana unei secunde pentru a privi inapoi…merge inainte mereu cu privirea atintita spre urmatoarea clipa a fiecaruia dintre noi…
Trebuie sa facem fiecare pas prin viata, cu grija si atunci cand trebuie pentru ca altfel se pot pierde clipe… Eu am pierdut la greu sanse si n-a mai existat nici macar un “maine” pentru ele. Si cand ma gandesc cate se vor mai pierde… regrete sau resemnari.
Luni si miercuri ma jucasem cu o pisica, care mai statea pitita pe la noi prin facultate. Era gri cu alb si avea blana moale si curata. Mereu ma privea cu ochii ei verzi si prietenosi. Mi-a stat in brate si am magaiat-o… 8-> Vineri, cand veneam la seminarul de T.P.A.A. vad pisica, care nu mai era…Era doar o imagine inspaimantatoare: blana alba si curata era inrosita de sange, iar ochi cei verzi si prietenosi erau acum pe veci inchisi. O secunda atat am lasat imaginea sa ma sperie. Apoi am tipat si mi-am ascuns fata in maini. Nu stiu ce am tipat, dar i-am cam speriat pe cei din jur pentru ca tot auzeam: “Ce ai patit?! Ti-e rau?”. Atat am putut spune: “Nu, pisica…”
Sus, la etajul 7, stateam in banca de la fereastra, privind colinele Iasiului si incercand sa inteleg un pic ce inseamna timp si daca el se raporteaza la noi sau noi la el…misterul viitorului si neputinta de a intoarce clipa. Poate ca multi dintre noi am vazut SF uri cu calatorii prin timp sau trecutul si viitorul traite in paralel de aceleasi personaje simultan. Cate s-ar putea intampla sau cate s-ar evita daca n-ar mai exista asa misteriosul “Timp”…
Ar fi banal si totusi trist…n-ar mai fi destin si intamplare, surpriza si neprevazut, regret si despartire sau bucuria regasirii, n-ar mai fi dor si Iubire…
Asa e Timp, Divin si Iubire…Asa e Dumnezeu si asta e voia Lui! 
Ma trezesc din “visare” dupa ce profesorul ne explicase metoda Greedy, din care nu prea intelesem prea multe…dar na era prea tarziu, nu mai puteam da “timpul inapoi”. Am rezolvat totusi exercitiile propuse de el pentru respectivul seminar…a fost bine si a fost timp. 
Am primit si eu de la Phreak o leapsa:
În ce fel de animal ai vrea să te reîncarnezi?
Nu cred in reincarnare, dar cred ca mi-ar fi placut…hmm…fluture? 
(Ceva frumos care sa zboare)
Ce ţi-ar lipsi cel mai mult în viaţă ?
Viata (tot ce inseamna sa te simti “in viata”: Dumnezeu si credinta in El, sentimentele, emotiile, trairile, pataniile, cei dragi, implinirile, gandurile, muzica…nu stiu tot ce te face sa simti ca traiesti si sa nu fii doar stisul in viata )
Ce apreciezi cel mai mult la o persoană ?
Sinceritatea
Care-i culoarea preferată pentru haine ?
Mov
O călătorie pe care ai vrea să o faci şi ţara pe care ai vrea să o vizitezi ?
Grecia
Citatul/zicală preferată:
Vesnicia sta ascunsa intr-o clipa…gasesti-o si vei fi fericit!
Ce ţi-ar plăcea cel mai mult să faci ?
Sa zbor, clar >:).
Dacă nu ai face ceea ce faci în fiecare zi, cu ce altceva ai dori să-ţi umpli timpul ?
As dori sa calatoresc mai mult, sa citesc, sa ma plimb, sa scriu, sa ajut, adica sa ma fac utila, sa merg la concerte sau la teatru. As vrea sa simt ca nici o zi nu trece intr-un mod banal, ci cu un folos. Sa simt cand ma culc, implinirea ca nu s-a ispravit in van si ca sunt mai castigata ca a trecut, chiar daca au ramas mai putine “de trecut”, decat cu o noapte inainte.
Stiu ca vreau imposibilul, nici macar nu vreau sa par idealista, dar m-am saturat de tristul monoton…Vreau sa cladesc amintiri frumoase.
Iar ea merge la Sunpearl .
Absenta privesc rabdand, cautand…asteptand,
Suflu cald ma tinteste in vechi amurg…curg,
Aud amar, gust nevazut, simt uitand…luptand,
O veche toamna zavorata in gand, luand..frang.
Somnul inexsistentului dintre noi ma trezeste,
Secunda scapata in-al despartirii abis ma loveste,
Respir, tresar, pierd, zbor, dobor, cad, tac, rabd… respir,
Trudesc, lumesc, reusesc, iubesc, amintesc, inspir… delir.
Am visat o viata…o toamna…o zi. De cand am inceput sa ma innec in strafundurile constiintei mi-am zavorat fiecare lacrima, fiecare farama de suflet sfarmat in speranta unei zile. Am atarnat de ea ultimele dorinte pe care am indraznit sa le am. De vro 4 ani, nu mai indraznesc sa doresc…le-am constientizat in neputinta zadarul si eferinatea, dar imi mai colorau clipele cu zambete inocente si priviri pierdute. Acum am doar “vreri” mici comune…Tin minte aniversarea mea de la 19 ani, probabil una dintre cele mai frumoase, care o pastrez aproape de suflet: In fata tortului si a lumanarilor, aud: “Hai…Pune-ti o dorinta!” “Sau mai bine trei!”. Eram asa fericita, cum rareori reusisem sa fiu. Simt cum nu pot, simt cum atata fericire se aduna intr-un nod greu, ce atarna in gat. Totusi atunci am indraznit sa doresc, dupa ce trecuse deja un timp, de cand luasem hotararea sa nu mai doresc, sa traiesc doar pentru ziua ce vine si pentru aproape. S-a implinit dorinta aia! Atunci cred ca a fost ultima data cand mi-am “depozitat” in “eu” dorinte…Cand eram mai tanara insa am pointat zile dea randul catre o zi: 22 noiembrie 2009. Mai sunt 8 zile si cateva ore pana cand va incepe tot ce speram sa fie cea mai fericita zi din viata mea. Cu cat secundele se scurg simt cum neobisnuitul si nebunescul fericit dorit se transforma in gol stins, aproape mort. Ce copil eram!
Am fost si bucurosa in tot acest delir al asteptarii. Sa fie vro 10 ani sau chiar mai mult de cand visez la aceasta zi! In zadar! Agonie… Erau clipe cand ziceam ca nici nu voi ajunge sa respir in aceasta zi ) .
Din ultima luna imi amintesc cateva replici care m-au facut sa-mi amitesc de toate visele stranse in ea si de ciudatul apropierii ei:
“-Fac ce vreau. Tu nu faci ce vrei. Vrei si lasi sa se piarda.
-Da, fac si eu cate unele care le pot face Altele, decat sa vad ca nu pot, mai bine nu incerc
-Aici gresesti. Ca nu incerci”
————————————————–
“-Dar ce vointa ai tu ?
-Am multe…Eu chiar vreau…multe. Cred ca prea multe Si nu stiu cu ce sa incep
-Pentru viitorul apropiat ce vrei ?
-Hmmm.. Cat de apropiat? Maine?
-Cel mai apropiat
-Pai…vreau sa termin de implementat o coada la IA…in noaptea asta
-Ok. Ceva mai indepartat. Pana la sf. anului asta sa zicem
-Ahhh, vreau sa vina noiembrie
-Noiembrie vine si fara vointa ta
-Si nu vreau sa vina…
-A venit deja. Nu suntem in 1 nov ?
-A venit… Deja a venit
-Uite, eu vreau 3 lucruri
-Deci deja tre sa incep sa numar zilele.”
————————————————————
“-Si ce faci de ziua ta? ca acusi se apropie 
)
-Nu stiu inca.”
————————————————————
“Azi 11 noiembrie am fost Cenusareasa…Doar ca pantoful era adidas, castelul era Facultatea de informatica, Zana cea buna era Carmen. Pendula era la fel ca in basm, doar ca arata 2 fara 10 la amiaza, nu miezul noptii si printul…printul nu doar ca lipsea din peisaj, ci nu exista…e basm fara print…de fapt el e, el e un inexistent continuu!”
————————————————————-
“-Mai e o saptamana si un pic pana ma agat de urechile tale. Bem bere bruna…mi-ai promis
-Da, sper…sa ajungem pana atunci.”
————————————————————-
Concluzia: Cel mai sigur, o sa ploua cu lacrimi pentru a spulbera toata inocenta unor dorrinte, sadite in copilarie
Ploaie! Azi doar ploaie! E si marti 13 ) Am avut un laborator de la 4 si a trebuit sa ma intalnesc cu ea. Curgea de peste tot ca nebuna in ropote si siroaie, dar mie tot imi placea ) Doar frigul care o imbraca era destul de urat. Dar parca nu ploaia era nebuna, ci lumea pe strada: toti priveau in jos, alergand de parca un monstru ii pandea de la spate, umbre si trupuri se ciocneau ca intr-un joc ciudat, jucat dea valma. La semafoare, cel putin era ceva gen “care pe care?”! Dar era si frumos sa vezi, maini in maini, incordate mai strans si mai puternic decat de obicei, umbrele divers colorate acoperand uneori doua chipuri, care priveau siroaiele care se scurgeau. Imi vin in minte multe melodii cu “ploaia” si parca le aud refrenele sub zgomotul picaturilor. E scurt drumul pana la facultate si imi venea sa arunc umbrela in mijlocul paraului de pe strada, care curgea la vale. Eram curiosa unde se va duce, cine o va culege. Dar o tin in continuare, totusi nu vreau sa racesc.
Vineri am fost la un concert folk. Principalii invitati erau “Nu acum”. A fost totul superb. Mi-a placut mult, mult…Au fost cantece cu iubire, singuratate, toamna, ochii albastri, neimplinire, vis si … ploaie Chiar “Nu acum” a cantat o melodie cu ploaia pe care n-o stiam si e prea putin sa spun ca mi-a placut, m-am regasit in versuri si interpretarea era foarte potrivita! Eram singura si m-am gandit sa mai bucur si pe altii, dar n-am reusit. La ultimele doua melodii (aia cu ploaia si “Probabil”) am dat 2 mesaje pe telefon, la 2 persoane carora stiam ca le place folk-ul, dar nimeni nu avea timp sa asculte “Nu acum” 
Ma bucuram, dar ma bucuram singura…ma rog, poate am fost prea impulsiva sa trimit acele mesaje Tot atunci, poetul Ionel Simota si-a lansat un volum de poezii de toamna: “Descult printre cuvinte”. Auzeam atunci in gand “Alerg dupa tine cu ploaia de mana”(ca o continuare a titlului) si am zis incet, ca un sfat pentru mine: “Nu mai alerga, Ally! Si asa nu vei alerga niciodata…”. Poetul citea versurile a catorva poezii, iar eu tacuta, incercam sa ma concentrez, sa ascult, dar parca auzeam doar: “Nu vei alerga!” si un suspin tacut. Cat am reusit sa ascult poeziile citite, mi-au placut. Am zis ca o sa cumpar cartea cand am sa ies din sala.
Dupa cele doua melodii, care au incheiat parca prea repede recitalul “Nu acum” si seara folk implicit de pe 9 octombrie, au urmat niste aplauze sincere si zgomotoase. Lumea pleca, forfota. Tipul care a stat langa mine s-a ridicat si astepta sa ma ridic si eu ca sa treaca, dar eu ii spun zambind: “Eu nu pot sa ma ridic, sorry!” Se uita in continuare mirat si nu intelegea… Calm ii zic: “Poti sa treci peste sau sa o iei in partea opusa. Chiar nu pot, pe bune.” In gand imi zic “Nu ti-ai dat seama pana acum?!” Si apoi imi vine gandul iar: “Nu vei alerga!” Cel mai mult ma enerva ca nu zicea nimic si se uita mirat…Iar un gand rautacios: “Injura-ma mai bine!” Dupa ce se indeparteaza, eu raman cufundata in ganduri si stari diverse, nu stiam daca eram trista sau bucuroasa, ambele erau puternice si se ciocneau…priveam scena goala, pe care zaceau in asteptarea unor noi acorduri si sunete niste microfoane si 4 chitare, in suporturi speciale. Erau putin inclinate si lucea lacul in lumina unui reflector. Pe una din ele, o tinusem si eu in brate, ii atinsesem corzile, chitara lui Andrei. Cantase si el in seara asta alaturi de Andrei Savinescu, chiar la inceput. Se vedeau amprente pe lacul lucios al chitarii…oare sunt pierdute sub altele si amprentele mele sau ale serii acelea de 11 iunie? Dar era ceva atat de diferit in modul cum o priveam acum si cum o priveam atunci… Asa stand, simt o mana din spate pe umar: “Te-am prins!”. Tresar. Era chiar Andrei. Am vorbit putin despre spectacol, dupa care a venit mama sa ma ia. Iesind, pe hol, imi amintesc de cartea de poezii ale lui Ionel Simota, pe ale carui versuri “Nu acum” canta mai multe piese. Mama chiar se ofera sa mi-o cumpere si zic indata “Da!”. Vroiam o amintire palpabila a acelei seri pentru ca poze si filmulete nu putusem sa fac pentru ca nu aveam nici strop de baterie 
Vina mea!
Poetul era acolo si mama l-a rugat si de un autograf. A scris: “Domnisoarei ALEXANDRA, cu toata admiratia autorului si intreaga frumusete a toamnei.” Eram uimita…si oarecum simteam ca nu merit atata…Mereu cand am in mana un volum de poezii, deschid la intamplare sa vad la ce poezie nimeresc si o citesc curioasa. La camin cum ajung, fac acelasi joc, incercand “roata intamplarii”…paginile 82-83…Rostesc un “NU SE POATE!” hotarat, “DOAMNE!”. Inchid cartea! Era poezia “Ploua”. Ce am eu cu ploaia? De ce atata ploaie? Multe ploi…prea multe si cate amintiri legate de ploaie… Cand ma mai domolesc din uimirea ca nimic nu e chiar “Din intamplare” o citesc tare:
Ploua
Ploua si te tin de mana,
Ca pe-un cantec ca pe-o roua,
Trupul mi se frange-n doua,
Vrea sa plece, sa ramana…
Ploua cald si adanc in mine,
Pasari mi se ascund sub pleoape,
Un potop in mine-ncape,
Tie vreau sa-ti fie bine.
Ploua, ti se surpa trupul,
In iubire, in sarut,
Ploaia-n iarba o ascult,
Cerul gata-i sa se rupa.
Gandul nu ma mai asculta…
“Ce bine ca esti”, vers “Ce mirare ca sunt” om! Atata de bine mi se potriveau versurile, incat eram convinsa ca nu puteam deschide mai potrivit acest volum. Cuvintele m-au zapacit in destul incat sa cred ca sunt asemeni acelei ploi reci de toamna cu care m-am intalnit, azi, 4 zile mai tarziu, de care voluntar, se fugea, dar care reusea sa se faca simtita, involuntar, prin multime.
Poate cel mai bun filmulet pentru toate aceste vorbe…(e si folk)
Ramas bun strop,
Ramane ploaia!
Cine ar fi crezut?! Azi am avut o surpriza de proportii, verificandu-mi cea de-a doua adresa de email. Eram asa happy 
si ma intrebam incontinuu: “Cine ar fi crezut?!” Era clar ca nu-mi puteam raspunde… chaiar azi cand m-am trezit cu gandul de a scrie ceva despre neprevazut!
Neprevazutul ne arata cum suntem, ne daruieste intamplatari spontane, reactionam repede, fara a ne gandi inainte de 7 ori . E surprizator, reactionam la primul instinct, e spontan, e nepregatit. Vedem ce ne caracterizeaza cu adevarat, care ne sunt adevaratele trasaturi, ce ne bucura, ce ne enerveaza, ce ne intristeaza. Ne descoperim laturi din personalitatea intr-o continua schimbare poate, dar reusim sa scoatem la iveala uneori lucruri care ne surprind si pe noi, poate chiar cele mai veridice! Cu neprevazutul nu ne intalnim in fiecare zi si cand se afla in drumul nostru ni se pare ca el pare a fi cel mai dur profesor, deoarece el mai intai ne da testul si apoi ne spune lectia.
Neprevazutul e surpriza, e cel care schimba clipa, ora, ziua, viata pana la urma. Desi ne e teama uneori sa-l infrutum stim ca oricum vine cand ne asteptam cel mai putin sau cand nici nu ne-am gandi ca el ni s-ar putea chiar intampla noua. De aia doar e neprevazut
Fara doar si poate: Asteptarile sunt doar inceputul, lucrurile neasteptate ne schimba cu adevarat viata!
De o saptamana a venit toamna! Spun ca a venit dea binelea, cerandu-si drepturile, pentru ca, spre deosebire de alti ani, cand ne mai lasa soarele de vara sa mai haladuiasca printre noi, acum l-a sechestrat printre nori gri, picaturi si ploaie. Am lasat si eu sa ma bantuie toamna ) cu mult folk si plimbari printre ploi.
Si imi place! E anotimpul meu, ce sa mai… m-am nascut intr-o zi de toamna tarzie, mult dupa ce se despartise de ceea ce fusese frumos in vara lui 1987, cand prima ninsoare scotea ghetele imblanite pe strazile comuniste si gri. Despre asta voi scrie poate alta data, acum doar cautam o explicatie: De ce simt toamna pana-n oase? De ce traiesc cel mai puternic toamna? Ea, liantul dintre cald si frig, vara si iarna, continua sa aduca speranta intr-o noua… primavara. Deabia a plecat vara, deci nu pot sa nu public versurile unei piese folk, una din preferatele mele, a carei versuri nu le-am gasit pe net si le-am cules “manual” . Imi placeau prea mult :
Vasile Mardare – Tu esti ultima vara
Regasire, despartire,
Doua mame intr-un fat,
Intr-o zi voi spune “Adio!”
Fara a privi-ndarat.
Ce e scris, nu se va sterge,
Ce e sters, nu va fi scris.
Mi-e rusine si mi-e jale
De acest intim abis.
Cade negura in suflet
Ca o usa dinspre cer.
Noapte buna, noapte trista,
Fii cum vrei, ce pot sa-ti cer!
Ref.:
Ce “Adio!” la adio,
Cand din replici fara rost.
Inteleg ca pentru mine,
Vara ultima ai fost!
Dreptul tau la libertate
Cu un lant il mai ingan.
Sa ma ierti, drumul adio,
Noapte buna, sunt batran!
Daca asa iti e croiala
Si ce iti spun iti e strain,
Regaseste-ti gustul vietii,
Mergi la tine in destin!
Si-a venit aceasta toamna,
Care frunzei ii da foc
Sa puncteze intelesul,
Lipsei noastre de noroc.
Va ploua intreaga noapte,
Un intreg potop corupt.
Si ai sa vezi ca dimineata
Podul dintre noi s-a rupt!
Ref. x1
Nu cu multa vreme in urma,
Nu stiam prea bine, nu,
Cand scriam ca moare vara,
Ca lumina ei esti tu.
Si acum atata jale,
Mi s-a cuibarit in piept,
Incat plang de dor de vara
Si ninsoarea o astept!
Ce-am crezut ca nu exista,
Nici nu poate exista.
Nici o vara nu dureaza,
Nu dureaza nici a mea!
Ref. x1
Click si ascult-o : Vasile Mardare – Tu esti ultima vara
Exista multe nuante de gri, traim pana la urma in “gri” pentru ca toate culororile primare(Rosu, Albastru, Galben, cu nuantele lor), cand se amesteca dau culorile secundare(Verde, Mov,Portocaliu) si toate amestecate laolalta dau ceea ce numeam printr-a 7a, “gri neutru”. Non-culorile(Alb,Negru), impreuna dau tot gri! Toamna e puternica in trairi, le are poate pe toate, toamna nu e doar depresiva, nu e doar ploioasa!!!
Toamna e traire, e culoare, e schimbare, e imbratisare,
Toamna e rod, e pod, e cod, e nod,
Toamna e uimire, e stire, e vie,
Toamna e miracol, e oracol,
Toamna e emotie, e vibratie!
Trecusera examenele de sfarsit de an II cu bine Un singur 5, la Java, dar ehh, eram multumita si relaxata ca in sfrsit se terminase ceea ce se numeste “stresiune” . Am mai ramas o saptamana si ceva apoi in Iasi sa ma bucur de soarele de iunie printre prietenii de acolo si in gradina botanica.
Cu doua zile inainte de a pleca, ma bucuram de razele de soare, pe o banca din Iasi, cand ma suna o prietena:
Ea: Hei. Ce mai faci, mai Ally?
Eu: Bine. Ma las mangaiata. (hilizeala)
Ea: Cine-i? Zi-mi. Esti cu X? ;;)
Eu: Eiii…varza! Ti-am zis ca suntem prieteni, ca fratii asa. Oricum nu ma lasam mangaiata de el si nici el nu m-ar mangaia…Ce idei iti vin!
Ea: Dar atunci cu cine esti fata?
Eu: Momentan stau singura pe o banca.
Ea: Atunci de ce ai zis ca te lasi mangaiata? De cine? Te-ai imbatat?!
Eu: Nuuu! Eiii, glumeam si eu… de soare, de razele de soare, naaa .
Ea: Da, stiu ca-ti place sa fii dezmierdata de soare si vant! Nebuno, nu te-ai schimbat!
Eu: Cateodata as vrea sa schimb ceva, sa fie ceva real nu stiu…apoi renunt la idee, ma stii…
Ea: Acu ai ocazia sa scrii ce vrei sa schimbi, sa te gandesti bine, de asta te-am si sunat, sa te rog sa-mi scrii o poezie faina pt Y, hai te rog, sa fie si romantica si pasionala in acelasi timp, si rapid in 20 de min, juma de ora, please, Ally, cer prea mult? :-s
Eu: Nu, fata! Nu eu tre sa-i scriu lui Y! Tu-l iubesti, scriei tu ce simti! Ce te-a apucat, tu esti mai buna la astea!
Ea: Mai Ally, e pentru mine atunci, nici nu-i trimit lui, daca nu vrei, doar stii ca-ti respect dorintele…Dar scrie-mi, te rog, mi-e dor de stilu tau…
Eu: Bine daca nu-i trimiti lui Y ce o sa scriu, ok, iti trimit mesaj, sa vad daca imi vine ceva in minte, nu stiu…oricum va fi ceva de moment, nimic special…o prostioara .
Ea: Bine, scumpa, merci mult…Te pup!
Eu: Si eu! Pa pa! Wait for the message !
Am gasit zilele astea “poezioara” pe telefon intamplator si am zis s-o scriu totusi, asa de amintirea catorva minute sub soarele de vara timpuriu. Discutia am redat-o cu destul de real, cam asa fusese .
Un sfert de ora, soare, o banca pe langa Copou, raze de soare, un telefon, o rugaminte si ganduri amestecate cu dorinte si amintiri, un mesaj:
Dulce imbratisare,
Calda raza de soare,
Vino-ncet si alina,
Lacrima ce suspina.
Te astept cu valul moale,
Ce-ncet se tot indoaie
In dulcea arsa sarutare,
Ce ti-o las sa tot coboare.
Si totusi e pustiu,
E crud si e viu.
Mult romb cenusiu,
Ce varsa sange aramiu.
Din nou ploua si e bine,
E doar norul peste mine,
Picurii se joaca intre ale noastre palme,
Alergam si ne prindem in zboruri calme.
Si in casa cea noua
Incepe iar sa ploua,
Dar norul a fugit, a si plecat,
In zboru-i neinfrant si curbat.
Acum, singura sunt,
Iarasi un zid mut,
Toamna se zbate in zale de picaturi si fulgere.
Fara nor, de unde mai ploua? Tainica mergere.
Asta scriai tu candva…Demult cand nu te cunosteam, dar e deschisa oricui, mai ales “for friends” cum zici tu . Acum imi spui ca e si pentru mine, ma linisteste cand o ascult si ii patrund versurile. O darui si eu mai departe, incercand sa cred ca numai asa, daruind, putem face o bucatica de Rai.
Am si eu un raspuns, scris mai demult .
Re:Letter :
Prieten drag,
Desi vorbim mult, mereu am vrut sa-ti scriu cateva randuri, like a “Letter”, de la o sagetatoare catre un sagetator, deci ai grija, “Foc”, just kiddin’ ) . Multe le stii si tu deja, dar asa cu o placere imi aduc aminte de niste clipe, incat simt nevoia sa le zidesc si in cuvinte. Memoria afectiva este poate unul dintre “sedativele” mele in momente grele.
Acum, 15 august 2009, ora 20:00, canti pe alta scena decat cea pe care te-am vazut eu prima data concertand. Ai in brate aceiasi chitara,”Takamine”, careia din fericire i-am atins si eu corzile. Iar nu sunt in Iasi si iar ratez un recital de-al tau, dar sper ca la urmatorul voi face parte din public, ca sa “ma dai pe spate” inca o data =)). (Scuze, dar nu m-am putut abtine:P)
Imi vine in minte acea seara calda de 14 mai, in care ma aflam prin multimea adunata in fata CCS-ului, la Festudis, seara folk, asteptand plina de nerabdare sa inceapa concertul, pentru a-i vedea in carne, oase si voce pe cei de la “Nu acum” si pe Ducu Bertzi. Stiam ca vor mai canta si altii, dar de ce sa te mint nu auzisem nimic despre ei si nu imi puneam mari sperante ca ma vor fascina intr-atat. In acest timp ascultam, pe deplin conectata, repetitiile artistilor. Singura figura cunoscuta ramanea Ducu Bertzi, care mi se parea oarecum iritat de calitatea sonora. Era tot cam 20:15, cand Andra m-a luat in fuga langa scena, repetand frenetic: “Incepe, incepe, incepe! “. Eu cu zambetul pan’ la cercei, ii ziceam “Ahh, de-a bia astept! Chiar daca stiu ca Ducu, va fi ultimul, is curioasa cu cine va incepe seara! :-” “. Dupa ce aceiasi fufa (n-am nimic cu tipa), ca la Balul bobocilor de anu asta de la info, unde a cantat si Vama 
, a facut o pompoasa introducere, a prezentat prima persoana care va canta sub numele de Adrian Bauer. A tinut sa precizeze ca chiar daca nu are prestigiul celor de la “Nu acum” sau a lui Ducu Bertzi, spera sa ne incante cu vocea lui. Mi-am zis in gand: “Deci Adrian Bauer, cu el incepe mirifica seara folk…Ia sa te vedem “(ce poti, cu vocea ) ). Dupa cateva acorduri, ai inceput cu “Opreste-ti ornice bataia”, pe versuri de Minulescu. Nu puteam sa cred pe atunci cum cineva poate sa-mi cante atat de aproape de suflet…ramasesem vrajita, pe bune, realizam atunci, odata ce vocea ta imi scufunda de la urechii, tot creierul, inima batundu-mi repede, repede ca un ceas care tinde sa o ia inainte si nu sa se opreasca, ca da, am sufletul folk si inima rock. >:)Ai continuat cu o “Ingerasul”, melodie compusa de tine, in amintirea inocentei copilariei. Am filmat si am facut poze…Erai prea dulce :”> Ultima piesa, cantata si de “Talisman”, “Numai una”, ai zis ca ti se pare una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste, cu tenta folclorica, din muzica folk romaneasca. Abia asteptam sa incepi sa canti, pentru ca stiam ca voi canta si eu cu tine din toata inima…nu doar incercand stangaci ca la primele doua, necunoscand versurile, doar sa “nanai” ) . Da, cand ai ajuns la partea aia cu “Decat sa ma despart de ea/Mai bine-aprind tot satul.”, cu adevarat tipam, stiu ca uneori exagerez cu vocea mea de 2 bani juma’, dar eram asa fericita, incat simteam nevoia sa ma extrovertesc cumva. Nu te-am acoperit din fericire =)) . Atunci, chiar pe la sfarsitul melodiei am gandit “Mama, ce happy tre sa fie prietena, iubita, sotia, sau ce-o avea, se vede ca e sentimental, sensibil, romantic…Ah, de-as avea si eu unul asa ca el 8-> . Dupa ce aplauzele au incetat, i-am zis Andrei: “Tare tipul! Super, chiar nu ma asteptam, super, super. Mi-a placut ” . A revenit fufa, spunand ceva de genu ca a fost cantaretul Andrei Bauer. Am ramas nelamurita: “Andrei sau Adrian Bauer? Totusi cum il cheama pe tip…offff Andrei sau Adrian? :-/ ” Preferam Andrei, nu stiu de ce, poate simteam ca totusi Andrei Bauer te numeai. N-am putut sa-mi stapanesc un gand rautacios: “Nu stie nici cum ii cheama pe cei care ii prezinta!”. Apoi nu mai scriu ce-am gandit…Ma cenzureaza wordpress-ul ) . A urmat Moldavia Folk, dupa lungi probe de microfon s-au decis sa cante. “Numai noi doi” chiar mi-a placut mult…fetele talentate, sper sa aiba viitor formatia. Atunci cand au cantat aveau doar o luna de existenta in formula aceia. Nu stiu de ce la concerte ma preseaza ideea singuratatii…altfel ma iau cu cotidianul ironic cateodata, alteori stresant sau banal. Dar mereu la concerte ma apuca nostalgia dupa dragostea pierduta, sau dupa acel feeling special de inceput de indragosteala, pe care stii ca nu l-am mai trait de mult :-< . Mereu la concerte ma simt atat de singura in interior, incat cantecul parca se loveste mereu de peretii rigizi ai unei pesteri goale si intunecate…A fost asa si la Cargo, Holograf, Voltaj, Iris si Vama, sunt obisnuita deja cu feeling-ul, empty heart and empty road to go to it. Dar parca concertele folk iti imprima cel mai puternic sentimentul singuratatii, se canta cel mai aproape de suflet, de iubire, de neimplinre. Stiu ca implinirea mea afectiva a fost, este si va fi in prietenie . Se spune ca mereu sagetatorii vor fi prieteni de nadejde, la bine si la rau, bine se mai spune ca suntem adevarati “Don Juani”, dar la noi nu prea e cazul.
Revenind la concert, a urmat “Nu acum”, mi s-a implinit un vis: sa-i vad cantand, sa-i vad live, desi ii ascultam impatimita din vacanta de vara dinainte de facultate si cautasem sa gasesc pe net despre ei, sa vad macar cum arata, le identificam deja vocile la fiecare, totusi nu stiam pe atunci nici cum ii cheama =)) . Andra a luat Putine vise adevarate am avut la viata mea, aproape toate mi s-au implinit mai tarziu decat as fi vrut, dar clipa implinirii, mereu a fost sublima, unica, lovind mereu cu putere coarda sensibila a unui suflet fericit . Da, n-am ajuns eu la adevaratul vis, acela de a fi capabil sa visezi indiferent de lanturile realitatii.
Florin Sasarman m-a impresionat: e atat de apropiat de public si canta asa tandru 8->. Deci acel concert de folk a fost asa ca o cununa de trairi si sentimente pozitive. A fost si primul concert folk la care am participat si “prima oara” in ceva frumos are mereu un farmec aparte .
Seara a fost incununata de Ducu Bertzi si chitarele lui cu nume de femei . “Suflet fara chei”, “M-am indragostit numai de ea” si “Floare de colt” m-au epuizat cu totul afectiv si sentimental…De mult nu ma mai simtisem atat de bine! Apoi am facut poza cu Ducu M-a tinut saracu’ “in brate” de doua ori, ca la prima poza am inchis ochii de la blitz ) . A fost superba seara aia…”Si era o seara de mai… 8-> “
Din acea seara, s-au intamplat multe, putem scrie un roman, dar nu este cazul .
Dupa ce an scris randurile astea, ne-am vazut pe 22 august si a fost fain .
Merci ca esti,
Alexandra (Ally, “for friends”).
